Viața unui tânăr de doar 25 de ani s-a încheiat brusc astăzi, lăsând în urmă o familie sfâșiată de durere.
Acesta, împreună cu alți doi prieteni plecaseră să testeze viteza unei mașini, o aventură care s-a încheiat în cel mai tragic mod posibil.
Șoferul, în vârstă de 22 de ani, a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive. Vehiculul s-a răsturnat de mai multe ori, aruncându-i pe tânărul de 25 de ani și pe șofer din mașină.
Pasagerul din dreapta, care și-a pierdut viața, era cunoscut drept un băiat cu suflet mare, plin de viață, care avea toată viața înainte. Vestea morții sale a lăsat familia și prietenii în stare de șoc.
„Nu pot să cred că nu mai este… Era un băiat bun, avea vise mari, voia să facă ceva în viață, avea doi copilași” a spus printre lacrimi un apropiat al familiei.
Șoferul a fost transportat în stare gravă la spital cu un elicopter SMURD, iar al treilea pasager, tot un tânăr, a scăpat nevătămat.