Accidentul s-a produs în zona autogării din municipiul Drobeta-Turnu Severin.
Conform martorilor, femeia ar fi traversat strada fără să se asigure, iar șoferul autoturismului implicat nu a mai avut timp să evite impactul.
Echipajele SMURD Drobeta au intervenit la fața locului pentru a acorda primul ajutor victimei. Aceasta a fost transportată de urgență la spital pentru investigații suplimentare și tratament.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.














