Niciun comentariu

Mehedințean cercetat pentru braconaj piscicol. Bărbatul a fost prins în zona satului Crivina

Polițiștii Biroului de Poliție Transporturi Navale Drobeta Turnu Severin au surprins, în flagrant, sâmbătă, 9 noiembrie, un bărbat de 55 de ani, din Comuna Burila Mare, care ar fi efectuat activități de braconaj piscicol pe fluviul Dunărea, în zona satului Crivina.

„Bănuitul ar fi capturat cu ajutorul unei plase de pescuit comercial, de tip setcă, cantitatea de 7,35 kg. sturion (cegă), pe care o avea depozitată într-un compartiment al ambarcațiunii, utilizat pe post de scaun.

În același compartiment, polițiștii au identificat pește din specia șalău vărgat, ambele specii fiind interzise la pescuitul comercial sau recreativ/sportiv, pe tot timpul anului.

Atât cantitatea de pește cât și plasa folosită la capturarea acestuia au fost ridicate în vederea confiscării.” Transmite IPJ Mehedinți

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de Legea 176/2024 privind pescuitul și protecția resursei acvatice vii.

Tags: braconaj piscicol, crivina, ipj mehedinți, mehedintean, restartnews

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!