Moment important pentru administrația locală a comunei Oprișor din județul Mehedinți. Miercuri, 5 noiembrie, a avut loc ceremonia solemnă de depunere a jurământului de credință de către consilierii locali din comună.
La acest eveniment au participat prefectul județului Mehedinți, Alin Isuf, senatorul Liviu Mazilu, consilierii județeni Oana Buzatu și Doru Dumitrescu, alături de președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
„Suntem alături de administrația locală și cetățeni și îi asigur de sprijinul Consiliului Județean și al Organizației PSD Mehedinți. Felicitări primarului Ionuț Malinescu și tuturor aleșilor și mult succes în mandatul 2024-2028!”, a transmis Aladin Georgescu.
Primarul comunei Oprișor, Ionuț Malinescu, a transmis, la rândul său, un mesaj ferm față de valorile și principiile unei administrații corecte și transparente, declarând:
„Am fost și sunt un om de echipă, un om care știe să aprecieze munca bine făcută și să-i încurajeze pe cei care o fac. Dacă angajații din Primărie vor căuta susținere și îndrumare pentru activitatea ce o desfășoară în slujba cetățenilor și spre progresul comunei noastre, în persoana mea vor găsi un aliat puternic, dar dacă, caută un acolit în nepăsare și ignoranță, nu sunt eu acela. Primăria Oprișor trebuie să fie o instituție demnă, la care poate oricine să se adreseze, convins fiind că problema lui se va rezolva, respectând legea și spiritul ei.” A precizat primarul comunei Oprișor.