16 octombrie marchează Ziua Europeană a Resuscitării, o zi dedicată celor care, prin curajul și pregătirea lor, reușesc să îi readucă la viață pe cei aflați în momente critice.
Un exemplu grăitor al devotamentului și profesionalismului paramedicilor SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Drobeta” al județului Mehedinți a avut loc în luna septembrie a acestui an. În cadrul unei intervenții, aceștia au salvat viața unei persoane aflate în stop cardio-respirator, reușind să aplice manevrele de resuscitare cu precizie și promptitudine.
„În data de 23 septembrie 2024 am fost solicitați să intervenim pentru salvarea unei persoane inconștiente. Sosiți la locul intervenției, am sesizat că persoana se afla în stop cardio-respirator. S-au început manevrele de resuscitare. În urma montării electrozilor de defibrilare, aparatul a cerut analiza și la indicația acestuia am administrat un șoc electric. După o perioadă de timp, pacienta și-a recăpătat funcțiile vitale. Ulterior, doamna a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Drobeta Turnu Severin, stopul cardio-respirator fiind declarat resuscitat reușit”, a declarat plutonierul Andriuc Cosmin.

Această intervenție este doar una dintre numeroasele misiuni, în care profesionalismul și pregătirea echipajelor SMURD fac diferența în momentele în care fiecare secundă contează.
„Nu pot explica sentimentul pe care l-am avut când am observat faptul că pacientul și-a recăpătat funcțiile vitale. Fiecare stop cardio-respirator resuscitat reușit nu îmi aduce altceva decât sentimentul de bucurie. Pentru mine asta înseamnă să fii salvator”, a adăugat plutonierul.












