Ieri seară polițiștii din Orșova, în colaborare cu agenți ai Sectorului Poliției de Frontieră Șvinița, au oprit pentru un control de rutină un bărbat de 71 de ani din județul Bihor, care conducea un autoturism pe Drumul Național 57, în localitatea Șvinița.
În urma verificărilor, s-a constatat că bărbatul deținea un permis de conducere emis de autoritățile australiene, document care nu este recunoscut ca fiind valid pe teritoriul României.
“La data 01 octombrie a.c., ora 18.40, polițiștii orșoveni împreună cu polițiștii din cadrul SPF Șvinița au oprit pentru control un bărbat de 71 de ani, din județul Bihor care conducea un autoturism pe DN 57, în localitatea Șvinița.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că, permisul de conducere al bărbatului era emis de autorităţile australiene, nefiind valid pe teritoriul României.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.” Transmite IPJ Mehedinți

De altfel, în ultimele 24 de ore, polițiștii mehedințeni au desfășurat acțiuni cu efective mărite pentru menținerea ordinii și liniștii publice, respectarea legislației rutiere de c[tre participanții la trafic, prevenirea traficului și consumului de substanțelor interzise și depistarea persoanelor urmărite.
Peste 50 de conducători auto au fost testați cu aparatura din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive și consumului de alcool la volan.
În cadrul activităţilor derulate, au fost legitimate prin intermediul aplicație e-DAC peste 260 de persoane și au fost verificate aproximativ 202 de vehicule.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 143 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 59.795 de lei.












