Un accident grav s-a petrecut noaptea trecută în localitatea Plopșor, județul Dolj. Șoferul unui autoturism, un bărbat de 33 de ani, a pierdut controlul mașinii și a intrat într-un copac. Acesta a fost aruncat în afara vehiculului și a fost găsit decedat. Un al doilea bărbat, care se afla în mașină, a rămas încarcerat și a fost, de asemenea, găsit fără viață.
”La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova care au stabilit că un tânăr, de 33 de ani, din comuna Vârvoru de Jos, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 552, din direcția Vârtop către Plopsor, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac.
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a fost proiectat în afara autoturismului, fiind găsit decedat. De asemenea, în interiorul autoturismului a fost găsit încarcerat un bărbat de 40 de ani, din comuna Vârvoru de Jos, din nefericire fiind declarat și decesul acestuia”, a transmis IPJ Dolj.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului, urmând să ia măsurile legale necesare.