Niciun comentariu

Sărbătoarea Coșuștei în comuna Ilovăț, eveniment cu tradiție în județul Mehedinți

În Poiana a Mănăstirii Coșuștea-Crivelnic din comuna mehedințeană Ilovăț, a avut loc o nouă ediție a Sărbătorii Coșuștei. Evenimentul a avut loc duminică, 31 august 2024. Acesta a devenit deja o tradiție pentru locuitorii zonei de munte, dar și vizitatori din alte părți ale județului.

În cadrul evenimentului, Ansamblul Danubius al Centrului Cultural Nichita Stănescu a adus pe scenă dansuri și cântece tradiționale mehedințene, reușind să capteze atenția și să stârnească emoția publicului prezent. Atmosfera festivă a fost completată de prezența autorităților locale, inclusiv a prefectului județului Mehedinți, Alin Isuf, și a președintelului Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

„Îi mulțumesc primarului Ion Manțog pentru invitație și pentru efortul depus în organizarea acestui eveniment de suflet.  Le mulțumesc și colegilor consilieri județeni, primari din județul Mehedinți, care au fost alături de mine, prefectul județului Mehedinți, Alin Isuf și vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru. Sărbătoarea Coșuștei este un moment de sărbătoare pentru toți locuitorii și un exemplu al faptului că tradițiile noastre sunt vii și merită să fie celebrate an de an. Împreună, susținem și păstrăm vie identitatea culturală a județului Mehedinți!”, a transmis Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți

 

Tags: aladin georgescu, consiliul judetean mehedinti, mehedinti, restartnews, sarbatoarea cosustei

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!