Niciun comentariu

350 de sturioni, eliberați din plasele braconierilor în Caraș Severin

Acțiunea a avut loc sâmbăta trecută, în zona orașului Moldova Nouă, unde polițiștii au reușit să elibereze în Dunăre sturionii prinși în mai bine de jumătate de kilometru de plase de pescuit!

Polițiștii din Caraș Severin împreună cu cei de frontieră – care au pus la dispoziția acțiunii o ambarcațiune și o dronă –, dar și cu un specialist de la Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, au reușit să depisteze, pe Dunăre, peste 500 de metri de plase de pescuit în care erau capturați în jur de 350 de sturioni.

Toate exemplarele de sturion au fost eliberate, întorcându-se în mediul lor natural, iar plaseleau fost ridicate în vederea confiscării. În continuare se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «pescuitul, deținerea, transportul, comercializarea sturionilor capturați pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale, precum și a produselor și subproduselor obținute din aceștia, cu excepția celor proveniți din acvacultură, pentru care se face dovada originii prin documente și marcaje justificative legale», respectiv «deținerea, utilizarea și/sau comercializarea uneltelor de plasă de tip monofilament, cu excepția setcilor folosite pentru pescuitul calcanului, cu mărimea ochiului de minimum 400 mm», fapte prevăzute și pedepsite de Legea nr. 176/2024, a pescuitului și a protecției resursei acvatice vii.“, transmite Poliția județului.

Sursa: caon.ro/ caras online

Tags: caras severin, dunare, politie, restartnews, sturioni

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!