Un accident rutier a avut loc, în această dimineață, pe centura ocolitoare a municipiului Drobeta-Turnu Severin, în sensul giratoriu de la intersecția cu drumul spre localitatea Breznița de Ocol.
Două autoturisme înmatriculate în județul Mehedinți au fost implicate, iar în urma impactului, unul dintre vehicule a fost proiectat în șanț, nefiind înregistrate victime. Din primele informații, unul dintre șoferi nu a acordat prioritate în sensul giratoriu.
Traficul rutier nu a fost afectat, la această oră, desfășurându-se în condiții normale.