Niciun comentariu

Polițiștii mehedințeni, cu ochii pe șoferii indisciplinați. Amenzi de 58.000 de lei într-o singură zi

În ultimele 24 de ore, polițiștii mehedințeni au desfășurat acțiuni cu efective mărite pentru menținerea ordinii și liniștii publice, respectarea legislației rutiere de către participanții la trafic, prevenirea traficului și consumului de substanțelor interzise și depistarea persoanelor urmărite.

Peste 70 de conducători auto au fost testați cu aparatura din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive și consumului de alcool la volan.

În cadrul activităţilor derulate, au fost legitimate prin intermediul aplicație e-DAC peste 315 persoane și au fost verificate aproximativ 200 de vehicule.

„În data de 06.08.2024, ora 17.05, polițiștii Secției de Poliție Rurală Izvoru Bîrzii au oprit în trafic  un bărbat de 24 de ani, din Comuna Breznița-Ocol, care conducea un autoturism pe  D.J. 607 B, fără a avea montate plăcuțe cu număr de înmatriculare. Din verificările efectuate a reieșit faptul că persoana respectivă are dreptul de a conduce autovehicule, suspendat. În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor  de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere,” transmite IPJ Mehedinți

De asemenea, au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 11 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, potrivit legii.

În data de 06.08.2024, ora 17.25, polițiștii Secției de Poliție Rurală Vânju Mare au oprit în trafic un bărbat de 55 de ani, din comuna Pătulele, care conducea o bicicletă pe D.J. 564, în localitatea Pătulele, iar la testarea cu aparatul etilotest a reieșit o valoare de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Biciclistul a fost sancționat contravențional,” mai transmite IPJ Mehedinți

De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 3 vehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase până la remedierea problemelor constatate. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 156 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 58.000 de lei.

Foto- pressalert.ro

Tags: amenzi, ipj mehedinți, mehedinti, restartnews, soferi

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!