Niciun comentariu

Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost bătut de doi indivizi beți. Omul refuzase să le împrumute un încărcător de telefon mobil

Un bărbat de 47 de ani a fost bătut crunt de către doi indivizi din Drobeta-Turnu Severin, respectiv Șimian, pe motiv că omul nu le-ar fi împrumutat un încărcător de telefon mobil. Incidentul a fost raportat la poliție de către o femeie. Cei doi agresori erau băuți și au fost reținuți.

La data de 26 iulie a.c., ora 15.38, Poliția municipiului Drobeta Turnu-Severin a fost sesizată de către o femeie, cu privire la faptul că, pe strada Aleea Nuferilor, din municipiu, o persoană este agresată de către doi tineri. Din verificările efectuate la fața locului de către polițiști s-a constatat că 2 bărbați, din comuna Șimian și municipiul Drobeta Turnu-Severin, pe fondul consumului de alcool, ar fi agresat fizic un alt bărbat de 47 de ani, întrucât acesta nu le-ar fi împrumutat un încărcător de telefon mobil. Echipajul medical sosit la fața locului a acordat îngrijiri medicale victimei după care, aceasta a fost transportată la spital.” Transmite IPJ Mehedinți

În cadrul activităților specifice procedurale desfășurate de către polițiști, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu-Severin, cei 2 bărbați, în vârstă de 25 și 29 de ani, bănuiți de comiterea faptelor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, în urma probatoriului administrat, au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Mehedinți.

Pe 27 iulie aceștia au fost  prezentați Judecătoriei Drobeta Turnu-Severin cu propuneri privind luarea măsurilor preventive, fiind arestați preventiv pentru 30 de zile.

Tags: bataie, drobeta turnu severin, ipj mehedinți, restartnews

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!