Niciun comentariu

CREȘA MICA SIRENĂ A PRIMIT, ASTĂZI, PRIMII COPII

Creșa „Mica Sirenă”, cea mai modernă unitate construită în municipiu, și-a deschis astăzi porțile și a primit primii copii. Noua creșă este complet funcțională și reușește să acopere o mare parte din cererile restante la Direcția de Asistență Socială. 

În toamnă, va fi deschisă și a doua creșă construită de la zero, tot cu fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) iar împreună, acestea vor acoperi integral cererile pentru locurile în creșe.

Este un beneficiu major pentru familiile tinere. Mulți copii nu au avut locuri în anii trecuți, acum această problemă este rezolvată. Condițiile sunt extraordinare, urez succes personalului de aici, au o muncă frumoasă dar și grea, și așteptăm ca din toamnă această creșă să fie complet ocupată”, a declarat Marius Screciu, primarul orașului Drobeta-Turnu Severin.

Construcția creșei „Mica Sirenă” a fost realizată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și Programul „Sfânta Ana”, cu o investiție de 3,4 milioane de euro. 

Clădirea a fost ridicată de la temelie într-un singur an și este echipată cu dotări moderne care respectă toate standardele actuale.

Sunt convins că aceasta este o bucurie pentru părinți și copii. Mă bucur că, odată cu finalizarea celei de-a doua creșe, cererile părinților vor fi complet acoperite. Felicitări lui Marius Screciu!”, a declarat Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți.

Lucrările la cea de-a doua creșă, finanțată din fonduri europene, se vor încheia în această lună. Aceasta este amplasată în zona Cartierului Tinerilor și va oferi aceleași facilități de ultimă generație și eficiență energetică.

Am reușit să acoperim solicitările restante de-a lungul timpului. Copiii vor fi în grija noastră și vor beneficia de un mediu modern”, a declarat Alisa Alstani, director al Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Drobeta-Turnu Severin.

Tags: aladin georgescu, cresa, drobeta turnu severin, marius screciu, mica sirena, primaria drobeta turnu severin, restartnews

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!