Organizația PNL Mehedinți pierde primari pe bandă rulantă. Alți doi edili, care conduc două comune mehedințene, Cujmir și Ilovăț, s-au înscris în PSD, părăsind barca găurită a PNL -ului. Mutarea vine la câteva luni distanță de trecerea altor 10 primari, în tabăra social democrată, condusă de președintele Aladin Georgescu.
Aladin Georgescu îi arată cum se face politică
Nemulțumiți în masă de prestația lui Virgil Popescu ca președinte de partid, sătui de promisiuni din partea fostului ministru demis al Ministerului Energiei, primarii fac stânga-mprejur, pentru a-și asigura stabilitatea și votul cetățenilor în localitățile pe care le conduc.

Dacă la PSD Mehedinți începe să fie aglomerație mare, printr-o trecere în masă a primarilor, dar și a consilierilor județeni, Valeriu Manțog, la PNL Mehedinți bate vântul disperării.
Vremuri apuse ale PNL Mehedinți
Deși aveau peste 20 de primari după alegerile din 2020, fiind pe valul guvernării PNL/USR, cu Virgil Popescu cocoțat pe 3 ministere, acest strateg expirat a reușit ca la finalul mandatului să rămână cu cei pe care PSD-ul nu i-a dorit în echipă.
Negocierile nu sunt încă încheiate, căci, se pare că, ar mai fi câțiva nemulțumiți care își pregătesc terenul, pentru a-l părăsi pe Virgilică.

Cu pozele rămâne Virgil Popescu
Cuprins de disperare și amar, Popescu aleargă după ei să mai apuce să facă o poză, pentru a mai păstra aparențele unui partid ce se pregătește să intre, în mai puțin de 3 luni, în Alegerile Locale. Cu ce oaste, rămâne însă de văzut, căci generalul Virgil pare să se uite-n gol( la propriu și la figurat), după vremurile de glorie apuse. Puterea, aroganța, dar și sfătuitorii apropiați lui, l-au dus pe președintele PNL la pierzanie. Astăzi, decontează toate aceste ifose, cu riscul iminent de a deveni istorie, în politica din Mehedinți, în 2024.
Rămâne totuși în istorie, ca ministrul care a liberalizat piața energetică din România, ce a servit interesele străinilor și a subjugat poporul român.












