ULIȚELE DIN SATUL CRIVINA, COMUNA BURILA MARE, VOR FI ASFALTATE PRIN PROGRAMUL ANGHEL SALIGNY

Primarul comunei Burila Mare, Jenică Cicic, a semnat astăzi, la Consiliul Județean Mehedinți, contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării pentru obiectivul de investiții “Modernizarea infrastructurii de transport în comuna Burila Mare”, în valoare totală de 10.415.189 lei.

Mă bucur că se va realiza această investiție, iar locuitorii din Crivina vor avea condiții decente de trafic! Obiectivul Organizației PSD Mehedinți, a celor care ne aflăm în administrația locală și județeană, a parlamentarilor PSD, este de a sprijini realizarea unor astfel de investiții în toate satele din județul Mehedinți întrucât toți oamenii au nevoie de utilități pentru un trai decent! Îl felicit pe domnul primar, Jenică Cicic, pentru acest contract și îi doresc mult succes în implementarea proiectului!” A declarat Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți

În cadrul acestui contract, se vor asfalta ulițele din satul Crivina, în lungime totală de 10 kilometri.

Tags: consiliul judetean mehedinti, crivina, mehedinti, programul national anghel saligny

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!