Niciun comentariu

UN BĂRBAT CARE A UCIS O PISICĂ, ARESTAT PENTRU 30 DE ZILE

Un bărbat din comuna Vânători, acuzat că și-ar fi ucis pisica a fost arestat de polițiști pentru 30 de zile. Inițial bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore:

La data de 10 aprilie a.c., ora 17.40, Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți a fost sesizat de o femeie din comuna Vânători, cu privire la faptul că un bărbat, din aceeași localitate, a ucis un exemplar felin.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor împreună cu polițiștii Secției Poliție Rurală Cujmir, fiind efectuate verificări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare.  

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că un bărbat, de 41 de ani, ar fi ucis, cu intenție, un exemplar felin, în curtea locuinței sale. Astăzi, 11 aprilie, bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Vânju Mare cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, propunere ce a fost însușită de instanța de judecată.” Transmite Inspectoratul Județean de Poliție Mehedinți

Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, în dosarul penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare.

Tags: arestat preventiv, ipj mehedinți, restartnews

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!