Niciun comentariu

AUTOSTRADA SUDULUI: AU FOST DESEMNAȚI PROIECTANȚII TRONSOANELOR DROBETA- DOMAȘNEA ȘI CARANSEBEȘ-LUGOJ

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat câștigătorii contractelor pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate necesare construcției loturilor 2 și 4 ale drumului de mare viteză Filiași – Lugoj, a anunțat marți Cristian Pistol, directorul general al CNAIR.

Câștigătoarea contractului pentru lotul 2 (Drobeta Turnu Severin – Domașnea), cu o lungime de aproximativ 65 km, este asocierea EGIS ROMANIA SA – EGIS INTERNATIONAL S.A.S. – PRIMACONS GROUP SRL – ITALROM INGINERIE INTERNATIONALA SRL – ECO GEODRUM SRL.

Valoarea contractului este de 35,78 de milioane de lei, fără TVA iar durata acestuia este de 28 de luni.

Câștigătoarea contractului pentru lotul 4 (Caransebeș – Lugoj), cu o lungime de aproximativ 50 km, este INPRO MÜHENDİSLİK MÜŞAVİRLİK ANONİM ŞİRKETİ.

Valoarea contractului este de 12,11 milioane de lei, fără TVA, iar durata este de 20 de luni.

Semnarea ambelor contracte va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și respectiv după soluționarea contestaților formulate în cadrul procedurii de atribuire.

Prin aceste studii de fezabilitate se va stabili inclusiv dacă profilul drumului de mare viteză Filiași – Lugoj (230 km) va fi de drum expres sau de autostradă.

Tot luna aceasta, a fost desemnat și câștigătorul pentru lotul 1 Filiași – Drobeta Turnu Severin.

Cele patru loturi de la Filiași la Lugoj fac parte dintr-un proiect mai amplu, București – Alexandria – Craiova – Lugoj, cunoscut ca „Autostrada Sudului” (A6).

Sursa economica.net

Tags: cnair, mehedinti, restartnews

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed

error: Content is protected !!