Dacă vom avea o criză mondială a ouălor, România nu va putea să o evite, sunt de părere producătorii autohtoni. Acest lucru pentru că în țara noastră nu sunt ferme care să poată asigura necesarul intern de consum, așa că suntem nevoiți să importăm. Mai mult, crescătorii români se plâng și de faptul că nu avem suficiente ferme de reproducere pentru găini ouătoare. În cazul în care vor să reînnoiască efectivele și să repopuleze fermele, sunt trecuți pe o listă de așteptare pe care stau mai multe luni.
Crescătorii de găini spun că dacă vorbim doar de creșterea prețului la furaje și energie prețul oului ar trebui să fie și mai mare, dar o parte din această creștere a fost suportată de producători. Doar stimularea producției autohtone ne-ar putea feri de o criză a ouălor, crede acest crescător din Mehedinți, care de la 18.000 de găini vrea să extindă efectivele la 200.000 de capete.
“Din punctul meu de vedere, cea mai mare criză a ouălor în România este și din cauza lipsei de investiții. Nu am fost sprijiniți să investim iar în acest sector recuperarea investiției necesită un timp mai îndelungat. Noi deținem o fermă de 18.000 de capete și avem un proiect în momentul de față pe care încercăm să îl finalizăm până la sfârșitul anului de extindere la 200.000 de capete,” declară, Cornel Stroescu fermier din Mehedinți

O altă problemă este că nu avem ferme suficiente de reproducere. Așa că producătorii sunt nevoiți să aștepte cu lunile atunci când își reînnoiesc efectivele, operațiune pe care o fac o dată la 62 de săptămâni.
“La noi în țară sunt foarte puține ferme de reproducție și atunci foarte greu găsim puicuțele de 16-17 săptămâni. Ca un exemplu, noi avem un precontract ca să achiziționăm aceste puicuțe, abia în luna iunie și până atunci avem un vid de câteva luni în care noi nu producem nimic. Asta se întâmplă din cauza lipsei producătorilor, în principal,” spune Petre Colițoiu, inginer tehnolog

În fermele din țara noastră sunt produse anual mai bine de 5 miliarde de ouă, dar pentru că nu asigurăm consumul intern, mai importăm din Polonia, Ungaria și Bulgaria. Dar mai și exportăm în Bulgaria, Germania și Italia, țări care ne preferă pentru calitate.