Odată cu lucrările de modernizare și reabilitare a Spitalului Județean de Urgență din Drobeta Turnu-Severin, va fi construit și un heliport în imediata apropiere a unității medicale . Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu anunțat faptul că a semnat contractul pentru execuția lucrărilor.
“Platforma heliportuară va fi de formă rectangulară, cu dimensiuni de 20m x 20 m și o suprafață de 400 mp, având o structură rutieră de tip rigid, cu îmbrăcăminte rutieră alcătuită din dale de beton ciment.Platforma de aterizare va fi racordată la infrastructura rutieră de incintă a spitalului, printr-un drum de acces cu o lungime totală de 67.78 m, lățimea de 4 m și suprafață de 263.75 mp, alcătuit din structură rutieră rigidă. Drumul de acces va fi prevăzut cu trotuar pietonal. Pe platformă vor fi amplasate 2 containere metalice (unul pentru spațiile administrative/birouri, unul pentru pichetul PSI ce vor deservi heliportul.” A declarat Aladin Georgescu, Președintele Consiliului Județean Mehedinți

Heliportul este parte integrantă a proiectului de reabilitare/modernizare și extindere a Unității de Primiri Urgențe, implementat de Consiliul Județean Mehedinți și are scopul de a facilita transportul pacienților aflați în stare gravă către centre universitare.