În plin sezon al scumpirilor, vom da mai mulți bani și pe pâine. Majorarea prețului vine pentru că recolta de grâu e tot mai costisitoare pentru fermieri, asta susține ministrul Agriculturii, Petre Daea.
,,Sigur că scumpirea vine tot timpul dintr-o parte în alta. Eu, de regulă, nu mă lansez în abordările acestea apocaliptice. Nu o să poată să vină scumpirile, toate din afirmațiile pe care le fac eu, pentru că n-am putut să fac asemenea afirmații vizavi de scumpirea pâinii. Prețul pâinii se realizează în baza unui proces tehnologic care are elemente componente ce se duc spre costul de producție.
În primul rând, vreau să spun că avem pâinea necesară, avem cantitatea de greu necesară pentru consumul propriu, este în magazie, cu siguranță. De aici încolo vreau să spun tuturor să nu ne facem probleme vis a vis de asigurarea pâinii.
Deci avem pâine, vom mânca, vom mânca din pâinea românilor și o să dăm și la alții. Referitor la precipitații, sigur că este îmbucurător că a apărut acest front de ploi în diferite zone ale țării. Ajută în primul rând pentru plantele care sunt în vegetație, pentru că încă sunt multe culturi în vegetație.” – spune Ministrul Agriculturii într-un interviu acordat presei.














