O femeie din cartierul severinean Schela Cladovei a ajuns în stare foarte gravă la spital, după ce o placă din blocul în care locuia s-a desprins și căzut pe ea. Femeia întindea rufele, moment în care, o bucată de beton dintr-un balcon s-a prăbușit efectiv pe ea. Vecinii au solicitat ajutor prin 112, la fața locului s-au deplasat pompierii mehedințeni, care au scos-o pe femeie de sub dărâmături.
”Pompierii mehedințeni au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei persoane surprinse sub un element de construcție, pe strada Merilor din municipiul Drobeta Turnu Severin. La locul evenimentului, au fost mobilizate de urgență patru echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin cu autoscară, o autospecială de descarcerare, o autospecială cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, dar și o ambulanță SAJ”, transmite ISU Mehedinți.
Pompierii au acționat pentru scoaterea femeii aflate sub dărâmături.
Femeia a fost grav rănită, dar era conștientă.
Victima a fost găsită în stare conștientă și cooperantă, cu traumatisme la nivelul capului și mâinilor. Echipajului Serviciului de Ambulanță Județean Mehedinți i-a acordat primele îngrijiri, ulterior fiind transportată la spital.
Cine se face vinovat de această nenorocire? Poliția a deschis o anchetă.
”Poliția Municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată de o femeie, din Drobeta-Turnu Severin, cu privire la faptul că vecina sa a căzut cu placa de beton de la balconul blocului în care locuiesc. A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, comunică IPJ Mehedinți.
Femeia în vârstă de 55 de ani se află, încă, în stare critică.












