Petre Daea, vremelnicul ministru, marele lansator al programului ” Alege oaia”, se întoarce la ministerul Agriculturii, după demisia lui Adrian Chesnoiu, implicat într-un dosar de corupție, anunţă mass-media centrală. Informația, venită pe surse din conducerea PSD, pare că este singura soluție agreată de taberele din Partidul Social Democrat. Un dinozaur al formațiunii politice, ministru al agriculturii de mai multe ori, Daea, este un personaj care a stârnit, prin declarațiile sale, în repetate rânduri, amuzamentul tuturor.
Decizia finală urmează să fie luată miercuri, într-o ședință a Consiliului Politic Național al PSD. Petre Daea pare soluția de compromis, după zile întregi de discuții.Președintele Marcel Ciolacu nu și-a dorit ca tractoristul Paul Stănescu să își impună un om în minister, în persoana lui Florin Ionuț Barbu, actualmente președinte al Comisiei de Agricultura și deputat PSD de Olt. Liderul PSD nu a dorit să dea ministerul nici unei alte organizații, agricultura fiind un domeniu important pentru electoratul PSD. Și pentru că nu au existat prea multe variante, PSD-ul neavând pe această zonă prea mulți oameni pregătiți pentru a se ocupa de portofoliul de la agricultură, s-a găsit varianta Petre Daea, mehedințean de la origini, nesusținut, totuși, de-a lungul timpului, de organizația PSD Mehedinți.
Liderii PSD au convenit asupra lui Petre Daea, considerat că are priză la electoratul PSD. Fără ambiții politice, căci, la 72 de ani, probabil, e voință, dar nu mai e putință, cei din partidul social democrat îl percep ca fiind conectat la politicile agricole, însă, nu de puține ori, ministrul Daea a părut cam deconectat de la relitatea acestui domeniu. Cu o gândire cam depășită, acesta nu s-a făcut remarcat cu prea multe măsuri de sprijin pentru zona agricolă, în mandatele anterioare,ci mai degrabă, s-a făcut mega cunoscut prin declarațiile sale politice trăsnite.
Ministerul Agriculturii a rămas liber după ce Adrian Chesnoiu și-a dat demisia fiind pus sub urmărire penală de DNA. Ministerul Agriculturii trece de la o extremă la alta, de la un tânăr politician, cu viziune adaptată la aceste vremuri, angrenat în realitate, dar, nedorit de sistem, la un veteran al timpurilor noastre, ceva cam învechit.
Sursă video: Youtube












