Peerfect32 Articol
Medlife articol

Locuințe și terenuri pentru tinerii din Severin. Până la ce dată pot fi depuse dosarele

Tinerii din Drobeta-Turnu Severin care vor să beneficieze de unul dintre cele două programe derulate de municipalitate mai au timp până pe 15 octombrie să își depună sau să își completeze dosarele. Anunțul îi vizează pe tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani și se referă atât la locuințele destinate persoanelor provenite din grupuri sau comunități vulnerabile, cât și la terenurile care pot fi atribuite gratuit, la cerere, pentru construirea unei locuințe proprietate personală, în condițiile Legii nr. 15/2003.

„Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin informează persoanele interesate că 15 octombrie 2026 este termenul-limită pentru depunerea sau completarea dosarelor pentru două programe destinate tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani:

Locuințe pentru tinerii care provin din grupuri/comunități vulnerabile – până la această dată pot fi depuse dosarele și completate solicitările cu documentele necesare.

Atribuirea gratuită, la cerere, a unor suprafețe de teren aflate în domeniul privat al municipiului, pentru construirea unei locuințe proprietate personală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/2003.

Termen-limită: 15 octombrie 2026

Documentele depuse după această dată nu vor mai fi luate în considerare de comisiile de analiză.

Îi încurajăm pe cei interesați să verifice din timp situația dosarului și, dacă este cazul, să îl completeze până la termenul stabilit.” Au transmis reprezentanții Primăriei Municipiului Drobeta-Turnu Severin, pe Facebook.

 

Perfect32 Sidebar
Medlife sidebar
Rent a car

error: Content is protected !!