Peerfect32 Articol
Medlife articol

Părinții și profesorii vs. elevi, în războiul uniformelor. Elevii ies la protest: „De data aceasta, noi alegem”

Uniforma obligatorie aprinde spiritele în școlile din România. După votul din Senat privind introducerea uniformelor în învățământul preuniversitar de stat, Consiliul Național al Elevilor (CNE) lansează un protest național. Pe 28 septembrie, elevii care se opun măsurii sunt chemați să vină la școală îmbrăcați în negru.

Miza este însă mai mare decât o simplă schimbare de ținută. Pentru reprezentanții elevilor, dezbaterea despre uniformă ridică întrebări despre consultarea celor direct vizați de noua regulă și despre problemele reale ale sistemului de educație.

CNE susține că s-a opus proiectului încă de la depunerea sa și critică faptul că punctul de vedere al elevilor nu ar fi fost suficient luat în considerare.

„Şcoala românească are probleme care nu se rezolvă cu acul şi aţa. Inechitatea nu dispare sub o vestă, bullying-ul nu se opreşte dacă purtăm aceeaşi cămaşă, iar apartenenţa nu se coase pe rever”, transmite Consiliul Național al Elevilor.

Reprezentanții elevilor susțin că uniforma nu poate rezolva probleme precum inechitatea socială sau bullying-ul și acuză lipsa unei consultări reale a elevilor în procesul de adoptare a măsurii.

„Ni se pregătesc haine pe măsură, fără să fim întrebaţi. Se pare că, pentru decidenţi, vocea elevilor contează mai puţin decât felul în care arată”, a transmis CNE.

28 septembrie – școala se transformă în scenă de protest

Înaintea votului decisiv din Camera Deputaților, Consiliul Național al Elevilor îi îndeamnă pe cei care se opun uniformelor obligatorii să poarte haine negre pe 28 septembrie. Mesajul este unul simbolic: dacă elevilor li se cere să poarte aceeași uniformă, aceștia aleg, de această dată, să poarte aceeași culoare din proprie inițiativă.

„Da, alegem să purtăm aceeaşi culoare. Diferenţa? De data aceasta, noi alegem”, este mesajul transmis de CNE.

Protestul este prezentat de reprezentanții elevilor drept o formă de exprimare înaintea votului final din Parlament.

Ce prevede proiectul

Proiectul de lege inițiat de PSD prevede obligativitatea purtării uniformei școlare în învățământul preuniversitar de stat. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul cu 84 de voturi „pentru”, 18 „împotrivă” și patru abțineri. Urmează dezbaterea și votul în Camera Deputaților, care este for decizional. Prin urmare, măsura nu este încă definitiv adoptată.

Până atunci, disputa privind uniformele scoate la suprafață o confruntare între două perspective: pentru susținătorii măsurii, uniforma poate contribui la un cadru școlar mai unitar, în timp ce reprezentanții elevilor consideră că problemele fundamentale ale școlii nu pot fi rezolvate prin impunerea unei ținute.

Pe 28 septembrie, elevii vor să transmită propriul mesaj, îmbrăcați în negru: „Educația nu se repară la croitorie!”

 

Perfect32 Sidebar
Medlife sidebar
Rent a car

error: Content is protected !!