Niciun comentariu

Ministrul Transporturilor a demarat licitația pentru modernizarea căii ferate pe tronsonul Criova-Drobeta-Turnu Severin-Caransebeș.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a anunțat că a fost lansată licitația pentru modernizarea a încă 74,25 kilometri de cale ferată pe tronsonul Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș, valoarea estimată a celor două contracte (proiectare și execuție) fiind de 4,87 miliarde de lei (fără TVA).

 „Până în data de 29 iulie 2024 trebuie depuse ofertele pentru contractele necesare modernizării infrastructurii feroviare pe Lotul 4 (Drobeta Turnu Severin – Băile Herculane) și pe Lotul 5 (Băile Herculane – PO Poarta). Valoarea estimată a celor două contracte (proiectare și execuție) este de 4,87 miliarde de lei (fără TVA), iar finanțarea este asigurată prin Programul Transporturi (PT) 2021-2027″, a scris Grindeanu pe Facebook. 

Potrivit unui comunicat al CFR SA, remis miercuri către Agerpres, durata de implementare este de 72 luni, din care 12 luni pentru proiectare și 60 de luni pentru execuție pe Lotul 4, respectiv 60 de luni, din care 12 luni pentru proiectare și 48 de luni pentru execuție pe Lotul 5. Achiziția publică pentru Loturile 4 și 5 prevede proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare pe un traseu de circa 74,25 km din lungimea totală a tronsonului. Astfel, Lotul 4: Drobeta Turnu Severin – Băile Herculane, km 362+632 – km 404+250 (41,618 km) are o valoare financiară estimată de peste 2,440 miliarde lei fără TVA, iar Lotul 5: Băile Herculane – PO Poarta, km 404+250 – km 436+887 (32,637 km), de aproximativ 2,433 miliarde de lei, fără TVA. 

Scopul general al implementării proiectului de reabilitare a liniei de cale ferată Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș (225,287 km) vizează: îmbunătățirea infrastructurii pentru creșterea vitezei de circulație la valori cuprinse între 120 km/h și 160 km/h; modernizarea instalațiilor de electrificare pe toată lungimea tronsonului (25 kV); mărirea capacității de tranzit; asigurarea interoperabilității prin implementarea STI, în special în ceea ce privește sarcina pe osie (22,5 t), gabaritul de încărcare (C), lungimea liniilor din stații și haltele de mișcare, facilitățile pentru persoanele cu dizabilități”, precizează CFR SA. 

Modernizarea acestui tronson este importantă  pentru județul Mehedinți, contribuind la dezvoltarea economică și facilitând transportul mai rapid și mai eficient. De asemenea, vor fi modernizate stații și halte de mișcare, poduri, podețe, vor fi reabilitate/modernizate clădirile stațiilor de călători, incluzând construcțiile pasarelelor și/sau tunelurilor pietonale, ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare. 

Este unul dintre cele mai importante obiective ale Ministerului Transporturilor pentru zona de sud-vest a țării și îl felicit pe ministrul #PSD, Sorin Grindeanu, pentru faptul că ceea ce a promis, duce la îndeplinire!,” a transmis Aladin Georgescu, președintele Cosiliului Județean Mehedinți 

Anunțul de participare la procedura de licitație deschisă și documentația de atribuire sunt disponibile în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice (SEAP), la adresa www.e-licitatie.ro. 

Termenul limită pentru primirea ofertelor este 29 iulie 2024. CFR SA menționează că în luna mai au fost lansate procedurile de achiziție publică pentru Loturile 3 și 6, care au termen de depunere a ofertelor pe 1 iulie 2024, valoarea totală estimată a achizițiilor fiind de 7,35 miliarde de lei fără TVA.

S-ar putea să îți placă și:

Tags: cale ferata, caransebes, consiliul judetean mehedinti, craiova, drobeta turnu severin, licitatie, mehedinti, ministerul transporturilor, modernizare, restartnews, sorin grindeanu, tronson

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed