În seara zilei de miercuri, un bărbat din Husnicioara, județul Mehedinți, a plecat la furat de lemne, pe raza comunei Husnicioara, însă după ce a terminat de încărcat mașina cu lemne și se pregătea de plecare, a dat nas în nas cu polițiștii.
Polițiștii cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți, au depistat în pădurea de pe raza comunei Husnicioara, un bărbat de 39 de ani, din aceeași localitate, care a tăiat 3 arbori de pe picior, iar materialul lemnos a fost încărcat într-un autovehicul.
Cu ocazia controlului autoturismului a fost găsită o drujbă, o armă de vânătoare, calibru 12 mm și muniția aferentă, ținută în condiții nelegale, în afara tocului, bărbatul fiind posesor legal al armei.
Materialul lemnos, drujba, arma și muniția au fost ridicate pentru cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori, furt de material lemnos, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizația de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condițiile legii.